joi, 12 ianuarie 2012

Interviu cu David Lupean pe www.musicchat.ro


Ne aflam la Sibiu unde am cunoscut un tanar producator/ interpret/ textier/ compozitor si as mai spune mai multe, dar sa il lasam pe el sa ne povesteasca cum a ajuns aici.


David Lupean: Este o poveste foarte lunga, fratele meu mai mare a fost primul din familie care a facut primul pas in muzica, apoi am urmat eu la varsta de 4 ani. Am inceput cu vocea, apoi am intrat la Liceul de Arta din Sibiu, sectia muzica, si am continuat cu pianul, urmat de saxofon si fagot.

La varsta de 14 ani am inceput sa compun, sa invat sa cant si la alte instrumente precum: chitara acustica, electrica, bass; blockflöte; percutie; keyboards; si tot atunci am inceput sa lucrez la primul album ‘Fatal Attempt For You My Love’ care a aparut in cele din urma pe 1 ianuarie 2010.

Acum 6 luni, am scos single-ul ‘Magic’, care este difuzat de asemenea si in S.U.A, iar de cateva saptamani este hit.


MC: Am punctat evolutia ta, acum trecem la planuri de viitor, concerte? Alte piese, videoclipuri?





David Lupean: De o perioada lucrez la viitorul si cel de al doilea album, care va fi intitulat ‘Broken Heart’. Am incercat sa creez un nou gen cu acest album, sper ca va fi o surpriza placuta publicului. Albumul va contine 10 piese.

In aceasta toamna urmeaza sa scot o piesa DubStep intitulata ‘Burden Of Heart’. Pana in prezent nu am avut parte de un videoclip, dar urmeaza sa filmez foarte curand.


Mc: Dar in concerte cum faci, canti la toate instrumentele?

David Lupean: In studio cant si inregistrez fiecare instrument in parte, iar cand am concerte iau ajutoare la instrumente.

MC: Cum vezi tu promovarea unui artist in acest moment in Romania? Si trebuie sa te mai intreb pe scurt: TV sau online?

David Lupean: Analizand alte trupe din acest punct de vedere, pot spune ca merge destul de ok, mai greu cu lansarea daca esti pe cont propriu. Cu totii stim ca la noi in Romania daca nu ai “buzunarul gros” sau relatii nu te ajuta nimeni. Nu pot spune ca am un impresar si manager personal, m-am intalnit cu diversi care mi-au dat sfaturi si cam atat.

Online desigur.  


MC: Cantareti romani si contemporani...

David Lupean: 3 Sud Est, Trupa Vunk, Vama, Horia Brenciu, Voltaj, Mircea Baniciu, Phoenix...

MC: Muzica pe care o faci este muzica pe care o asculti?

David Lupean: Ascult muzica simfonica, cateva genuri din categoria rock-ului, muzica din anii ’70 - ’90, deci reiese ca ma inspir din muzica pe care o ascult in momentul de fata.

 
Interviu cu David Lupean


Un comentariu: